Translate

marți, 11 iunie 2013

Copile bun, cu suflet alb! (Scrisoare către cei mai tineri cititori)




Motto: “Copilul ajunge pentru părinţii săi, după educaţia pe care o capătă: răsplată sau pedeapsă” (Jean-Jacques ROUSSEAU)





            Pentru orice părinte, copilul este darul cel mai de preţ oferit de Dumnezeu. De aceea copile, încearcă să fii mereu la înălţimea aşteptărilor celor dragi, învăţând din tot ceea te înconjoară, selectând lucrurile bune de cele care îţi pot face rău, alegând să mergi drept prin viaţă, visând la un viitor frumos pentru tine şi pentru cei din jur şi luptând pentru a-l realiza. Alături îţi sunt câteva călăuze : familia, şcoala şi cartea. Fiecare contribuie la educarea ta şi vrea să nu-ţi înşele încrederea.
            Dintre toate, cartea este cea care îţi deschide un alt univers, de poveste, cu zâne frumoase şi prinţi curajoşi, cu zmei răi şi dragoni fioroşi, cu « tinereţea fără de bătrâneţe » şi cu lumea fără de sfârşit. Vei vrea să păşeşti în acest nou tărâm şi poate că te vei teme de ceea ce te aşteaptă. Până la urmă, sunt peste 10.000 de cărţi care te aşteaptă ! (Nu-i aşa că nu te-ai fi aşteptat să fie atâtea ?) Dar nu eşti singur : colectivul Secţiei de Copii a Bibliotecii Judeţene « Panait Istrati » Brăila este aici pentru a te ajuta.
            Dar nu uita că avem aici nu doar cărţi ! O mulţime de alte surprize te aşteaptă. Şi o să începem cu dragonul verde pe care o să-l vezi chiar de la intrare. Nu are încă un nume (poate ne ajuţi tu să-i dăm unul), dar are doi pui mici şi roz. Sunt la fel de timizi ca tine şi puteţi să vă jucaţi împreună.  Ia-ţi prietenii, fraţii, verişorii şi intraţi în Ţara Poveştilor, un loc în care fiecare poate fi rege pentru o zi. Sau poate vreţi să jucaţi Monopoly ori Catan împreună?
            Nu îţi vom povestim despre tot ceea ce poţi găsi aici. Trebuie doar să intri în noul tărâm de poveste şi să te vei convinge singur! Hai, îndrăzneşte !








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu