Translate

luni, 5 aprilie 2021

Premiul I - Concursul Naţional de Creaţie Literară ,,Şi eu ştiu să scriu!" 2021

Secțiunea 7-10 ani



Buzatu Elena- Amelia

Școala Gimnazială Hangu, Neamț

 

Cine sunt eu? Ce voi fi eu?

Cine sunt eu? Sunt un pui de om care s-a născut într-o lume minunată, în continuă schimbare, într-un sat de la poalele Ceahlăului, înconjurat de dealuri cu păduri dese, ape limpezi lângă “ micuța noastră mare”, Lacul Izvorul Muntelui.

        Familia unde am deschis ochii, m-a iubit din prima clipă, iar de când suntem două surori totul este și mai frumos.

       Școala este locul meu preferat, acolo îi găsesc pe prietenii mei buni: cărțile, profesorii și colegii.

    Acum să mă prezint cum se cuvine:                                                                                       

    - Bună! Numele meu este Amelia, am 10 ani și sunt elevă în clasa a- IV- a la Școala Gimnazială Hangu. Sunt o fată visătoare, dar ador școala pentru că știu că doar cu ajutorul ei îmi pot urma visurile.

   Ce voi fi eu? Aici este problema!

            Perioada prin care trecem acum este foarte dificilă, datorită acestui virus, care ne-a dat lumea peste cap și care ne amenință viețile. Dar eu vreau să rămân încrezătoare că totul o să fie bine și sper că încetul cu încetul ne vom întoarce la normal și vom putea merge la școală, în excursii, la biserică, chiar și pe drum sau într-un mijloc de transport fără să ne fie frică.

            Dacă tot am adus vorba de școală, haideți să va povestesc despre materiile mele preferate. Cel mai tare îmi place matematica, pentru că jonglatul cu cifre îmi oferă încredere și de un timp am început să mă împrietenesc și cu informatica. Iar cu ajutorul acestor două materii mă încântă ideea de a fi programator. Ganditi- vă cum ar fi dacă am putea crea și programa diferite mașinării care să ajute la protejarea mediului.

            Să citesc, să recit poezii și să joc diferite roluri sunt câteva din pasiunile mele și mi-ar plăcea să apar la televizor, radio, pe diferite scene din toată lumea ca și actriță.

            Ador și să pictez! Ce frumos ar fi dacă aș avea propria mea expoziție de pictură, care să fie apreciată.

            Științele naturale, geografia și istoria sunt și ele interesante. Ar fi frumos să ajung un biolog care studiază viață marină din oceanul Pacific sau un oceanograf care să analizeze diferite fenomene fizice întâlnite în oceane și mări, chiar și arheolog căutând comori ascunse.

            Dar cel mai mult și cel mai mult aș vrea să cutreier spațiul, ca astronaut. Poate până voi crește mare vom putea ajunge și pe Marte.

            V-am avertizat de la început că sunt o fire visătoare și știu că aceste visuri nu se pot îndeplini toate, dar mai știu că până cresc eu mare, prin voință, multă muncă, învățătură și răbdare voi putea să îmi urmez un vis.

            Va fi cea mai frumoasă aventură!

                                            ******************** 


Neaga Alessia-Ioana

Şcoala Gimnazială Măneşti, Dâmboviţa


 

 

Un alt fel de primăvară

 

Este o zi frumoasă de martie. Soarele s-a ridicat pe cerul senin. Iarba verde şi florile parfumate te îndeamnă să ieşi din casă şi să te bucuri de frumoasa zi de primăvară. Patru albinuţe micuţe şi drăguţe au ieşit să se plimbe crezând că nu s-ar întâmpla nimic.

 


            Plimbându-se, plimbându-se în faţa lor zăriră un fluturaş care povestise că apăruse un nou virus. Albinuţele, speriate au început să plângă şi s-au grăbit spre casă.

 

       Ele s-au întâlnit cu buburuza şi o lăcustă ce cărau provizii. Acestea le-au spus îngrijorate că zilele următoare nu vor mai ieşi din casă.

  Albinuţele auzind vestea cea rea, începură să culeagă polen din floare în floare. Ele au spus despre virus tuturor insectelor. Toate gângăniile, auzind cele spuse, începură să strângă hrană.

     Fiecare a stat cuminte în căsuţa sa aşteptând ca totul să revină la normal. Se uitau pe geam la soarele strălucitor şi la florile multicolore. Dar nu aveau voie să iasă afară. Le era dor de prietenii lor şi ar fi dat orice pentru un zbor în grădină.

 

        Zilele trec şi insectele sunt nerăbdătoare sa-şi întâlnească amicii. După trei luni de zile lucrurile reveniseră la normal.

            Albinuţele şi prietenii lor şi-au pus hainele de sărbătoare şi au ieşit să se bucure de soare, joacă si de timpul petrecut împreună..

 ********************

 

 Secțiunea 11-14 ani


Bobișteanu Iasmina 

Școala Gimnazială Nr. 1 Dângeni, Botoșani


 

Vreau să vă dăruiesc un zâmbet

Piesă în două acte   
                                                                   

PERSONAJE:

Moș Mircea- bunicul

Ilie, Ana, Liliana, Remus, Andrei- nepoții lui Moș Mircea

Moș Crăciun

Actul I

Discuția are loc la cina din seara Ajunului. Se vede înaintea ochilor un salon mare cu o masă lungă de stejar pentru douăsprezece persoane, scaune de piele cu speteze înalte, bufet și servantă moderne. Atmosfera este una agitată în rândul doamnelor, ce sunt ocupate cu mii și mii de treburi, însă copiii sunt mai liniștiți ca oricând, stând doar cu gândul la cadourile pe care le vor primi în această seară. După împodobirea bradului, toți se așază la masă pentru a gusta bucatele sofisticate destinate zilelor de sărbătoare ce vor urma.

 

Scena 1

 

MOȘ MIRCEA (întrerupând colindul unei flașnete): Ia spuneți voi, frumoșii bunicului, ce vreți să vă aducă Moșul în astă-seară?

ANA (aranjându-și părul blond și buclat ce îi cade pe umeri asemenea unei cascade): Eu îmi doresc o carte, bunicule. Am citit în revista școlii recenzia unei cărți de magie. Toți colegii mei vorbesc despre ea. Trebuie neapărat să o citesc și eu!

ILIE (cel mai mare dintre nepoți): Mie îmi trebuie o chitară nouă. Este o fată... e în liceu cu mine și... of, știi și dumneata, cum e..... că doar ai fost tânăr.... cândva! Aș vrea să-i cânt o serenadă, un cântec... un cântec ce să-i treacă de granițele timpanului și să-i ajungă până în suflet.

MOȘ MIRCEA (cu un mic zâmbet ascuns în spatele mustății sale stufoase și cu o privire în care se putea întrezări curiozitatea, un semn de întrebare și, totodată, o pâlpâire stranie, o melancolie tulburătoare ca un avertisment ascuns): Ilie, Ilie... așa am cucerit-o și eu pe răposata bunică-ta, Dumnezeu s-o ierte! Tare frumoasă a mai fost femeia aceea! Figura ei nu o prea distingea din mulțimea de femei drăgălașe ale orașului. Ochii ei însă fascinau pe oricine prin culoarea lor de un albastru închis cu reflexe violete, protejaţi de lungimea genelor blonde ca într-un cuib de aur. (după o pauză, bătrânul tulbură liniștea, abordând un ton mult mai voios) Tu, Remus, ce-ți dorești? Dar tu, păpușico? Andrieș, tu?

REMUS: Eu am nevoie de câteva piese pentru motorul la care lucrez. (cu o oarecare ironie în glas) Ar fi frumos din partea Moșului să mi le aducă!

LILIANA (scuturându-și rochia cu falduri primită de ziua ei): Bunuțule, eu vreau o păpușă, dar nu orice păpușă, bunuțule, una care să semene cu mine, să ne putem îmbrăca la fel! Am croite deja câteva rochii identice cu ale mele, ce i s-ar potrivi perfect unei astfel de jucării.

ANDREI (nu poate pronunța mereu litera "r", din cauza dintelui incisiv căzut): Eu vleau doal bomboane, acadele și jeleuri! Dal tu, bicule, tu ce vlei?

MOȘ MIRCEA (cu un ton înțelept): Doar fericire, puiule, fericire...

 

Scena 2

 

ANDREI: Ce e fe-rrri-ci-rrrea? (silabisind ultima parte, pentru certitudinea unei pronunții corecte) Nu am mai auzit până acum de plăjitula asta!

ANA (râzând): Fericirea e un sentiment, micuțule. Ea apare atunci când...

ILIE (întrerupând replica surorii sale): ... o fată acceptă să iasă cu tine în oraș!

LILIANA (adăugând o altă continuare replicii Anei): ... mama îți dă voie să te dai cu ruj și să-i încalți papucii cu toc!

REMUS (completând fraza pe care a început-o anterior Ana): ... ai voie să faci plimbări cu motocicleta până târziu!

ANA (terminându-şi replica): ... termini o carte de câteva sute de pagini în doar câteva ore!

ANDREI (confuz): Nu înțeleg! Cum se poate ca același luclu să leplezinte total altceva pentlu fiecale?

MOȘ MIRCEA: Vezi tu, Andrieș, cum frumusețea stă în ochii privitorului, așa și fericirea stă în sufletul fiecăruia! În funcție de propriile criterii poți fi sau nu fericit.

ANDREI (încă confuz): Și... eu cum pot face o pelsoană felicită?

LILIANA: Dăruiește-i ceva...

ANA (umplându-și golurile de pe buze cu un exces de ruj roşu): Îi poți da o floare... sau chiar un buchet.

ILIE: Scrie-i un poem, fă-i complimente...

REMUS: Scoate-o la o plimbare, cui nu-i plac plimbările?

LILIANA (mușcând dintr-o prăjitură cu nuci și fistic): Prepară-i o prăjitură... dulcele înveselește pe oricine!

MOȘ MIRCEA (zâmbind): Oferă-i un zâmbet!

 

Actul II

 

Decorul este identic cu cel din primul act. Un personaj nou apare pe scenă: Moș Crăciun. Intrarea sa este realizată printr-un bocănit puternic ce întrerupe discuția dintre Moș Mircea și nepoții săi. Pe fața copiilor, mai puțin a lui Ilie, se poate observa bucuria provocată, atât de noua prezență, cât și de sacul plin-ochi cu daruri.

Scena 1

 

MOȘ CRĂCIUN: Ho, ho, ho! Ce faceți copii? Fericiți de musafir?

ANA, LILIANA, REMUS, ILIE (în cor): Daaaa!

În acest timp Andrei privește în gol, fără să răspundă în vreun fel. Moș Crăciun observă și decide să-l cheme lângă el.

MOȘ CRĂCIUN (dornic să se împrietenească cu mezinul casei): Scumpule, ia spune-i tu Moșului, cum te numești?

ANDREI (timid, evitând parcă să vorbească): Andlei...

MOȘ CRĂCIUN (înduioșat de pronunția băiatului): Ce s-a întâmplat puiule, ești supărat?