Ghilea Maria Iosana,
clasa a VIII-a
Clubul Copiilor Sântana, Arad
Prietenele mele înaripate
Voi ați avut vreodată un prieten?
Toată lumea are un prieten!
Prietenia este o relație valoroasă în viața fiecărui om,care poate fi chiar prietenia adevărată,care este considerată un dar al vieții pe care îl putem sărbătorii cu fiecare zi pe care o trăim alături de prietenul nostru. Un prieten este de a dreptul un paradis,o nouă lume.
Eu nu cred ca există oameni fără prieteni. E ca și cum ai vrea să mănânci paste cu brânză, dar nu pui brânză. Un prieten e ca și apa pentru gheață, ca aerul pentru noi, e cel mai frumos lucru. Poate unii au prieteni umani,însă...prietenul meu,nu e un om,este o ființă!
Ei bine,dacă vă întrebați, prietenul meu este o ființă din natură,și mai precis, o privighetoare!
Dar,nu orice fel de privighetoare. Prietenul meu înaripat are penele roz și verzi,gâtul lung,are o codiță de porcușor și mănâncă doar sushi și zahăr pudrat(credeți-mă că am încercat să îl fac să mănânce și altceva,dar nu poate). Numele lui e Domnul Purceluș, pentru că deși e o pasăre, arată exact ca un purceluș cu aripi! Ce ar fi dacă v-aș zice cum eu și Domnul Purceluș( sau cum îi mai spun eu, Finy),ne-am întâlnit și împrietenit ca prin magie!
Era o zi frumoasă de iarnă. Ba nu,era o zis frumoasă de vară...sau...de toamnă? Nu contează! Era o zi. Eu stăteam în camera mea,pictând un tablou cu o priveliște spre câmp,când de o dată, la geamul meu văd o pană căzând. Apoi încă una...și încă una...
-Ninge cu pene?! am strigat eu entuziasmată.
Dar,de fapt, deasupra geamului era Finy,rănit, de abia zburând. Uitându-mă cu milă la el, i-am deschis geamul,și l-am lăsat să intre în casă pentru a-l putea ajuta.
-Hei,de ce deschizi geamul? A întrebat pasărea.
În acel moment, ori aveam halucinații...ori chiar pasărea a vorbit cu mine.
-Intră, te rog! am zis eu confuză.
Pasărea a intrat,am încercat să o prind de aripă să o pot ajuta,însă ea s-a pus pe desenul meu,a dat din aripi lent,apoi a zis:
-Frumos desenul,dar de ce mă ajuți?Ști,asta nu este o poveste. Nu sunt vreo pasăre fermecată să îți dau vreo comoară,sau ceva duh care îți îndeplinește dorințe. Și da,poate vorbesc,dar toată păsările vorbesc,doar că oamenii nu auu urechi și pentru ele.
-S-s-serios?
-Da,acum,te rog dă-mi să mănânc sushi și închide geamul,îmi este frig.
Iar pasărea s-a pus în patul meu,pe pernă.
-Ce m-ai aștepți? Un prinț călare pe cal? Adu-mi sushi!
Nu aveam sushi,și chiar dacă aveam,nu i-aș fi dat unei păsări vorbitoare mâncarea mea. Ce se întâmpla...Voiam să salvez o pasăre iar acum sunt servitoarea ei? Nu prea cred. Plus că e și arogantă.
-Îmi pare rău, dar nu sunt servitoarea ta. I-am spus păsării.
-Bine atunci, se pare că nu ești ca ceilalți.
-Ca ceilalți?
Cine erau acei ceilalți? Pasărea nu a m-ai zis nimic,și-a luat zborul,de parcă aripa ei nu avea nimic, și de parcă era sănătoasă. S-a oprit în pragul geamului,și a zis:
- Fi un suflet bun și să nu le spui prietenilor despre mine și despre ce ai văzut!
-Dar...eu nu am prieteni.
Pasărea s-a uitat lung la mine,și a zis:
-Ști să zbori?
-Nu..sunt un om..
-Atunci,oamenii cum zboară? Mereu văd chestii mari și albe pline cu oameni care zboară pe cer pline cu oameni și ne deranjează zborul.
-Se numesc avioane, am spus cu sarcasm.
Apoi pasărea a plecat,iar eu mi-am continuat desenul. Am desenat pasărea aceasta stând în patul meu și mâncând sushi-ul pe care nu il dădusem. Mi se părea că totul era o halucinație,nu era real, dar în același timp,nu voiam să uit ce se întâmplase.
A doua zi, de dimineață, am auzit un ciripit frumos de la geam. Era pasărea! M-am ridicat cu viteză din pat,mai un pic că am și picat, și i-am deschis geamul păsării. Aceasta avea în cioc o foaie împăturită, cu un pix de aur legat de ea.
-Ce e asta? am întrebat eu.
-Este un document pe care trebuie să îl semnezi.
-Document?Despre ce e vorba?
-E un document care trebuie semnat pentru ca tu să vi cu mine și să te învăț să zbori și să mănânci sushi.
-Eu nu pot zbura și știu să mănânc sushi...
-Doar semnează!
Am semnat,pentru că era ceva normal ca o pasăre vorbitoare mâncătoare de sushi să vină să semnezi un document ca să înveți să zbori,nu-i așa?!
În timp ce semnam, pasărea a început să cânte de parcă chema pe cineva,iar un stol imens de păsări colorate au venit la geamul meu. Toate aveau câte o floare sau o frunză în cioc. Pasărea le ciripea, iar ele făceau ce le spunea. Sau cel puțin asta cred,nu știu limbi păsărilor. Curând,păsările au făcut o pereche de aripi făcută din frunzele și florile lor,mai ceva că arată ca o pereche de aripi de zână.
-Ele sunt prietenele mele,au venit să te învețe să zbori.
-Ce frumos că ai atâtea prietene...
-Ele sunt și prietenele tale. Pentru că ai vrut să mă ajuți,eu sunt prietena ta.
-Serios?
-Da,și de asemenea, o să primești și o grămadă de aur ca în poveștile cu prinți și prițese!
-Glumești,nu? Parcă ai zis că asta nu e vreo poveste.
-Da...păsările nu au aur.
-Haha,foarte amuzant. Am zis eu cu sarcasm.
Apoi,păsările mi-au pus perechea de aripi pe spate,și m-au făcut să alergat prin cameră. Chiar simțeam că zbor!
De atunci,în fiecare zi,păsările veneau la mine,și făceau tot felul de lucruri,uneori spuneau bancuri,cum ar fi :
– De ce cârâie cioara când zboară?
– Schimbă viteza!
Dansau în mod ciudat,uneori cântau, și mereu făceau altceva.
Ușor,ușor, am început să devin prietenă bună cu Finy și cu tot stolul ei,iar ele mă credeau,de asemenea, prietena lor.
Iar,într-o dimineață...ba nu..într-o după amiază, pasărea albastră, a ba nu! Cea galbenă...sau poate roșie? Nu mai știu. Într-o zi,o pasăre a venit cu idea să mergem afară, să explorăm natura,iar ele m-au dus la copacul unde locuiau ele,și am început să cântăm sub el,și să mâncăm din roadele strânse de păsări..adică sushi. Și făceam acest lucru în fiecare zi. Partea ciudată era că mereu oamenii se uitau la mine de parcă nu eram om,dar mie nu îmi păsa, mă distram cu prietenele mele,privighetori, rândunici,și toate celelalte păsări.
Era minunat să am prieteni!Era minunat să fiu prietenă cu natura!Dar... Voi ați avut vreodată un prieten? Evident că toată lumea are un prieten! Până și eu!
Acum,trebuie să plec,trebuie să cumpăr sushi și să mă gândesc la o glumă pentru prietnele mele și pentru Finy. Abia aștept să le văd. Pe curând!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu