PREMIUL I
Bibicu Andrada
Clasa-a VII a, 13 ani
Şcoala ,,Pahomie C.Vasiliuˮ Grămeşti
Jud. Suceava
ŞCOALA
O rețea de fire încâlcite
Amestecate printre radiere
O veșnică ambuscadă intitulată școală
Zumzăit nedeslușit de voci plușate învăluite în aroma iubirii abandonate în era glaciară,
În amintirea mesajelor scrise cuviincios pe tablă.
Multe cărți, teme, portofolii
Vacanță, test inițial, apoi un vis
-,,Ești un copil!ˮ
De ce?
-,,Că mergi la școalăˮ.
Școala crește rădăcina florilor de toamnă
A vecinicului inocent vis, ciob al viitorului oglindă,
Din pași lăsați prin praf de infinit în dansul stelelor sfioase
În azuriul zării leșinate, l-am descoperit,
Atunci cu fir de gânduri, s-a cusut destin.
Din gândurile mele, se-nalță către stele
Visul ce-l contemplu
Din al minții templu
Și-l tot respir în școală, primul inel
Din a mea coloană vertebrală.
Școala – turnul meu de fildeș gratuit
Mi-a descoperit a mea cărare, iluzionistă a alegerilor clătinate
Și eu pot vedea pieziș,
Peste împodobita vale
Vis și dorințe, toate înfipte în celeste suferințe.
Din cerneală și din cretă vis, oare
Are o șansă în zarea păsărilor răpitoare?
Doar șoapta-mi aude
Visul ce se-ascunde
Sub o frunză arămie, pe un deal de păpădie
־n parfum de nuc și tei, sub cortini de ghiocei
Peste-a soarelui câmpie
În ceas de copilărie.
Crește visul de școală plantat
În suflet de copil încăpățânat
Care matură cu a sa faptă, murdăria de pe omenie uitată
-,,Ești un copil!ˮ
-De ce?
-,,Că mergi la școalăˮ.
PREMIUL II
Olariu Ana Ștefania,
11 ani, clasa a V-a
Colegiul Național „Nicolae Iorga” Brăila
Bunica mea cu ochi ca mura...
De m-aș gândi o veșnicie,
Cuvinte nu prea aș găsi...
Să pot descrie acea iubire
Ce mă cuprinde nesfârșit.
Ea, bună, blândă și suavă,
Cu chip senin și încărunțit
Ca o mamă, ca o zână,
Mă alină infinit...
Și mă răsfață deseori
Și mă iubește, îmi dă povață
Că nimic nu e pierdut
Și doar iubirea-nseamnă viață.
Iar ochii-i negri ca o mură
Ușor mă luminează-n gând
Și când nu sunt cu ea, eu știu,
Că e cu mine, lăcrimând.
Peste zâmbetul curat,
Ca o lacrimă de prunc,
Mângâierea mea gingașă
I se-alătură, cântând.
Aș vrea s-ajung să scriu în stele,
Să-i pot întârzia plecarea
Spre cerul alb și plin de aștri
Să-mi fie veșnic încântarea.
Tot așa-mi doresc să fie
Sub plăpânde amintiri
Chipul ei de zână bună,
Între ramuri de măslini.
PREMIUL III
Frecăuțeanu Evelina,
cl.a VI-a, LTPR „Mihai Marinciuc”,
Chișinău, Moldova
Bunicii mei
Când soarele-n zori răsare
Și roua de pe flori se scurge,
În amurg când vântul pare,
Că-n țipătul său te smulge,
Acolo-n colț, la șezătoare,
În umbra copacilor bătrâni,
Bunica-mi spune cu o plăcere mare,
Povești și poezii de prin străini.
În poeziile ei cuvintele dansează,
Ca fluturii pe cerul azuriu
Și trecutul în ea se visează,
Și mai vezi și un scump destin.
În adâncul sufletului meu, bunicul rămâne
Cu raze de soare și cuvinte blânde.
În ochii lui lumea era un basm,
Cu povești vechi și zâmbetul fără suspans.
În fiecare pas simțeam povestea vie,
Cuvinte înțelepte ce-n inimi o să fie.
În ochii lui senini găseam un univers,
Unde timpul se oprea și inima bătea în vers.
Bunicul meu, o stea pe cerul nopții,
Cu brațe calde și cu sufletul dulce,
Cu lacrimi și zâmbete, cu dar și cânt,
În sufletul meu, veșnic va fi bunicul- cuvânt.
În inima mea ei stau mereu,
Ca stele strălucitoare pe cerul meu,
Cu zâmbetul blând și cu brațele deschise,
Bunicii mei - o galaxie de zâmbete aprinse.
MENȚIUNI
Sgîrcitu Maria Antonia, 11 ani
Clasa a V-a , Școala Gimnazială „Fănuș Neagu” Brăila
a
Bunica mea
Dulce-a mea copilărie
Ai în tine o magie,
Pentru asta-ți mulțumesc
Tare-aș vrea ca să nu cresc!
Iar o astfel de magie
Îți aduce-n suflet, multă bucurie!
Și cred că a ta „baghetă”
Poart-un nume de „vedetă”....
Este bună, blândă și frumoasă
De dragul meu i-atât de copilăroasă!
Își intră-n rol așa rapid!
Acu-i o zână, dar poate fi și un bandit!
Și uite-așa, te face fericit
Și viața-ți e mereu o poveste fără de sfârșit,
Deși-s doar un copil și-ar trebui mereu ca să zâmbesc
Tristețea mă apasă și uneori mai obosesc!
Dar vine a mea zână
Mereu cu-a ei vorbă bună
Mă-nveselește, mă ia în brate și mă mângâie
Și-aș vrea ca astă clipă de-a pururea să-mi fie!
Dar, să nu credeți că ea doar mă răsfață!
Căci de greșesc de-ndat’ devine serioasă,
Și cu blândețe îmi spune-a ei povață
Și n-ai cum să n-asculți, o voce-așa mieroasă!
Mă-nvață ce-i bine și ce-i rău
Ceea ce sunt acum e și meritul său,
Blândețea sa mă ajută mereu
Să am o viață frumoasă fără să-mi fie greu!
Un trandafir de aș avea
Cu ea l-aș asemăna,
Parfumul lui, mireasmă îmbietoare
Îl are a mea Bunică iubitoare!
Aș vrea ca a mea bunică să-mi fie nemuritoare,
Nu vreau să simt durerea sfâșietoare,
Ce-o văd în ochi la a mea Mamă
Ce zi de zi parcă o sfarmă!
Copil fiind și ea ca mine
Avea un loc, unde-i era atât de bine!
În brațe la a sa bunică
Ce i-a fost ca o mămică!
De teamă să n-o pierd cândva,
Prețuiesc orice clipă alături de ea,
Căci bunica mea de nu ar mai fi
Magia copilăriei mele s-ar risipi!
Așa că eu pe toți acum vă-ndemn!
Poezia mea de o citiți, clar e un semn!
Bunicii să vi-i prețuiți!
Fără de ei nu ați mai fi atât de iubiți!
De mic copil am fost o norocoasă!
Căci am avut trei zâne, și-s tare bucuroasă!
Însă de-un an de zile, una din ceruri mă veghează
Dar sunt convinsă că, și de-acolo, viața mi-o luminează!
Iar astă poezie îi este dedicată,
E un omagiu, și-o vom iubi viața toată!
Cojocaru Mădălina, cl. a VI-a,
LTPR „Mihai Marinciuc”,
Chișinău, Moldova
Buneii mei
În sufletele noastre, buneii mei trăiesc,
Cu dragoste și înțelepciune ne luminează.
În amintiri frumoase veșnic ei lucesc,
Ca stelele pe cer mereu ei ne veghează.
Copilăria mea, o grădină fermecată,
Cu bunicii mei mereu colorată,
În brațele lor simțeam liniștea divină,
O siguranță sfântă mereu mă învăluie.
În serile liniștite, la colțul sobei aprinse,
Ne povesteau despre vremuri demult apuse.
Bunicii mei cu răbdare și cu tandrețe,
Ne-au dat cel mai de preț dar- iubirea lor nespusă.
Acum, când sunt departe, în lumea lor de vis,
Îi simt mereu aproape, în fiecare clipă.
Bunicii mei în inimile noastre trăiesc,
Un izvor veșnic de dragoste și fericire.
Calistru Vasile, cl. a VI-a,
LTPR „Mihai Marinciuc”,
Chișinău, Moldova
În grădina vieții, buneii stau la strajă,
Cu inimi calde, înțelepte și pline de iubire.
Prin ochii lor, poveștile trăiesc,
Un elexir magic curge pe pământ.
În poveștile lor se-ascunde înțelepciunea,
Ca razele lunii aduc pace-n noaptea senină.
Cu zâmbetul blând și cuvintele pline de dor,
Bunicii sunt comoara vieții tuturor.
În amintirile dulci, copilăria prinde aripi,
Cu poveștile lor, timpul în loc se oprește
Și viața devine mai frumoasă,
Când sunt ei lângă noi, buniciii mei.
Lupușor Iulian, cl.a VI-a,
LTPR „Mihai Marinciuc”,
Chișinău, Moldova
Bunicii
Bunicii, trecutul meu din lacrimi,
Cu zâmbete gingașe și suflete calde.
Povești adânci, înrădăcinate în inimi,
Ca flori de primăvară, bucuria sa vă scalde.
Bunicul cu barba deasă și privire blândă,
Povestește basme cu ursul Mor-mor-mor,
Cu bancurile din războiul cu izbândă,
Ca un arhitect al timpului, mereu ocrotitor.
Bunica cu ochii luminoși ca steaua de pe cer,
Împletește covorul din povești copilărești,
Lucrând la povești în fermecatul atelier,
Ca un colț de rai, în inima bunicilor pe care îi iubești.
Harea Mihaela, cl. a VI-a,
LTPR „Mihai Marinciuc”,
Chișinău, Moldova
Dragii mei
Bunicii mei sunte două stele
Ce au trecut prin vremuri grele
Și viața lor acum când povestesc,
Atât de mult eu mă uimesc.
Bunicii mei, flori de mai,
Când sunt la ei, parc-aș fi în rai.
O mie și-ncă una de vieți de-aș avea,
Tot lângă ei cu drag aș sta.
Bunica mea ca un înger păzitor,
De tot răul mă păzește,
Cu căldura ei mă iubește,
Cu drag de copilărie-mi amintește.
Bunelul meu, soare luminos,
Mereu neînfricat și viteaz,
Ori de câte ori de greu voi da,
Sigur, o mână de ajutor îmi va da.
Când pragul îl pășesc,
Ei mereu îmi zâmbesc,
Când intru în casă,
Masa de belșug înflorește.
Bunicii mei, cer senin de vară
Care-au avut o viață amară.
Prin războaie au trecut,
Multe în viața lor au văzut.
Acum, ajunși la bătrânețe,
Promit să am grijă de ei,
De scumpii bunicii mei,
Ducându-se încet și frumos ca floarea de tei.
Ploae Alexia Ștefania
12 ani, clasa a V-a, Școala Gimnazială Galicea
Bunica
Cu părul nins, cu ochii mici
Și calzi de bucurie
Și-acum parcă o văd aici
Spunând o povestire.
Dar amintirile mă răscolesc
Și-mi dau fiori îndată
Când mi-amintesc de ea,
Bunica de altădată.
Spunea povești nemuritoare
Din copilăria ei plăcută,
Voia în doruri iubitoare
Să mă ştie frumos crescută.
Ea m-a călăuzit în viață
Chiar dacă nu e printre noi,
Mi-a dat o mare povață:
Să fii cea bună printre răi.
În amintirea ei și acuma
Privesc cerul și mă rog întruna
Să fie în inima mea un Soare,
Bunica mea cea bună, iubitoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu