PREMIUL III
Vlădulescu Elena Andreea
13 ani, clasa a VII-a, Școala Gimnazială Galicea
Femeia ca și lumea!
(piesă de teatru scurt)
Personaje:
- Povestitor
- Mihai Eminescu
- Ion Luca Caragiale
- Harieta Eminovici
- Veronica Micle
- Oana Ștefănescu
(Scena este împărţită în două. Pe o parte, pe trei fotolii, la câte o măsuţă, stau Povestitorul, Mihai Eminescu şi Ion Luca Caragiale care citesc câte un ziar sau câte o carte, iar pe de cealaltă parte este amenajată o cameră cu mobilier de epocă unde se află Veronica Micle citind scrisori. Povestitorul, bea liniștit din cafea şi, dintr-o dată, observă publicul așa că, își aranjează hainele, pune ziarul pe masă și intră în dialog cu publicul.)
Povestitor: (salută voios) Bună ziua și bine v-am găsit! După cum probabil v-ați dat seama, eu voi fi gazda dumneavoastră în această seară. Deci, să începem zic! Până în acest moment, presupun că majoritatea dintre noi știm popularul citat „Două lucruri sunt infinite, universul și prostia”, spus de nimeni altul decât Einstein. Acum, dacă îmi permiteți, am să-l corectez pe Albert, deoarece Mihai pare să fie de altă părere. El crede de cuviință că gândirea feminină și femeia însăși sunt cu adevărat infinite. (Povestitorul face câţiva paşi laterali spre partea stângă a scenei.)
(Mihai își pune cartea pe masă, își proptește mâna pe masă, capul îl sprijine de ea ș-apoi începe să vorbească.)
Mihai: Doamne, eu nu știu cum s-o mai dau cu a mea muiere. Nu mă mai crede deloc. Spune-mi tu Luci, ce mă fac eu fără dânsa?
(Luca râde, punându-și cartea pe masă și uitându-se direct în ochii lui Mihai.)
Luca: Măi Mihăiță… Eu ți-am spus demult să nu te mai încurci cu dumneaiei, dar ce tu mă asculți? Dar până la urmă, știi cum se zice. În zilele noastre, deseori femeia e ca și lumea, e o școală!
Mihai: Hai mă Luci, pe bune? Eu am nevoie de tine în astfel de momente și tu ce? Așa prieten de nădejde îmi ești?
Luca: Bine, bine. Uite, îmi pare rău pentru ce am zis dar adevăru-i adevăr. Dacă nu lași pe una, ai să le pierzi pe ambele.
(Povestitorul revine în mijlocul scenei vorbind peste domni.)
Povestitor: Să-i lăsăm pe aceşti domni cu probleme lor. Ia ghiciți cine era la ușă ascultând? De fapt, nu...nu ghiciți pentru că am să vă zic eu! Harieta, minunata soră a lui Mihăiță. Ei, și cum auzi pupăza despre nenorocirea înfăptuită de către Mihai, dădu fuga la Veronica să-i spună auzitele. (Povestitorul se retrage câţiva paşi în dreapta scenei.)
(Harieta intră în camera Veronicăi într-un suflet.)
Harieta: Dragă Veronică, n-ai să crezi ce am auzit!
(Harieta dă din greșeală peste ceașca de ceai a Veronicăi.)
Veronica: A necuratului să fii tu Harieto! Să dea Dumnezeu să nu fie o bârfă bună că eu cu paru’ te-oi lua!
Harieta: Io auzii că... Mihai a dumitale se văz’ cu alta!
(Veronicăi i se șterge zămbetul de pe față și cu un ton ridicat se rățoie la Harieta.)
Veronica: Ce să fie? Bă Harieto ! Sigur auziși tu bine?
Harieta: Dacă eu ți-am zis!
(Povestitorul își face apariția în mijlocul scenei și începe să discute din nou cu publicul.)
Povestitor: Ei, și cum discutară domnișoarele, căzură de comun acord să cotrobăie prin actele lui Mihai, că poate-poate ar da de vreo pistă pentru a o găsi pe această amantă.
(Veronica și Harieta stăteau la lumina unei lămpi, cotrobăind prin actele lui Mihai. Când Harieta iese din scrnă până la bucătărie să bea un pahar de apă. Luca o urmează. Veronica găsește o scrisoare de dragoste de la o femeie către al ei Eminescu. În scenă intră Oana care vede scrisoarea din mâna Veronicăi.)
Veronica: Na, comedie! Prietena mea cea mai bună să se vadă cu soțul meu pe la spate? Mă abțin să nu iau o decizie greșită, da amu’ dă-mi un motiv să nu te plesnesc!
(Oana se împiedică de vovor şi cade de îndată ce Veronica aduce vorba de Mihai. Ea se ridică transpirată toată și începe a exclama Veronicăi.)
Oana: Draga mea...hai te rog frumos, ia un loc, hai să...
(Veronica o întrerupe pe Oana dându-i o palmă.)
Veronica: Dacă dumitale vrei să-mi testezi mie nervii numa’ încearcă!
(Oana sare cu mâinile pe Veronica și o ia la bătaie.)
Povestitor: (revenind în mijlocul scenei) Ei, și cum aceste doamne se…,,decojesc” puțin…ia, ia stai. Opaa, ia să vedeți voi cine a venit!
(Povestitorul gesticulează către Mihai care recita în șoaptă o poezie pe care avea să i-o dedice Oanei.)
Mihai: În lumea asta sunt femei, cu ochi ce izvorăsc scântei...dar oricât ele sunt de sus, ca tine nu-s...
(Mihai își pune mâinile în cap apoi țip când le vede pe cele două femei păruindu-se.)
Mihai:Veronica, ce Doamne îi faci?! Las-o în pace!
(Veronica începu să țipe la Mihai vorbe de neînţeles dar se opri după un timp.)
Veronica: Da’ ce mă încurc eu cu dumitale...las’ c-o iau pe Oana, iubirea ta.
(Veronica începe s-o snopească în bătaie pe Oana.)
Povestitor: Of, femeile! Și cum aici Mihăiță încearcă să le despartă pe domnișoare, crăpă ceasul și a venit Luca cu Harieta și...eh, lasă mai bine vizionați!
(În timp ce Harieta e șocată de situație lui Luca îi cad cărțile și începe și ăsta a țipa.)
Luca: Băi ,băi Veronico! Lasă pe săraca femeie în pace!
(Săracul Luca n-apucă să termine pentru că se trezește cu un pumn. Ei și după ceva timp, cum stau toți ca niște pietre și se uită, Harieta e singura care pare demnă de titlul „Adult’’ și începe ș-asta să ridice tonul.)
Harieta: Băi oameni buni, faceți odată ceva!
Povestitor: După milioane de încercări, în sfârșit cei doi bărbați le-au despărțit pe Oana și pe Veronica. Acuș, ca un final, Veronica a divorțat de Mihai și Mihai...a rămas fără ambele.
(Povestitorul face cu mâna și dispare în culise.)
− Cortina −
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu