Negoiță George
Școala Gimnazială ”Vlaicu- Vodă”, Brăila
Amintiri din copilărie
Bunicul. Îl privesc. Are părul cărunt.
Și amintirile lui … off! Ce multe sunt!
Îmi spune de-a lui copilărie
Și, Doamne, cât de multe mai știe!
Cu drag mi le povestește
Și încă își mai amintește
Ce făcea când era tinerel
Cât semăn acum cu el.
Bunica. O privesc. Un zâmbet îi dăruiesc
Știu că de mama îi amintesc.
Ea cu drag gogoși ne pregătește
Rețeta de mică și-o amintește.
Mirosul de cozonac, jocurile din copilărie
Ea mi le povestește cu nostalgie
Și plânge când se uită la fotografii
Cu părinții ei la ore târzii.
Tata. Îl cunosc. Câteva fire albe i-au apărut
Parcă nici nu l-am mai recunocut.
Atunci când vine acasă cu drag
Își îmbrățișează copiii în prag.
Mă uit la pozele lui din copilărie
Ce le privește și el cu melancolie.
Îmi povestește și din armată
Și ce copil era odată.
Mama. O cunosc. Acum ascultă o melodie
Eu o privesc….încă nu știe.
Și văd cum se emoționează
Și iarăși plânge și oftează.
Copil ca mine a fost și ea
Și timpul înapoi nu-l poate da.
În pod ea are multe jucării
Ca să-și păstreze toate amintirile vii.
Eu. Mă privesc. Nu mă cunosc încă.
Am nouă ani și-am făcut o listă lungă:
Părinți, bunici, prieteni, cunoscuți
Care sunt din ce în ce mai tăcuți.
Dorul de copilărie tot îi urmărește
Și timpul acesta parcă nu se mai oprește.
Dar, stați! Chiar dacă nu mai puteți fi copii
Să vă jucați cu multe, multe jucării
Sufletul vostru să fie plin de bucurie
La fel cum sunt și eu în copilărie!
Să nu încetați niciodată să vă jucați,
Că o viață aveți și ar trebui să vă bucurati
De noi, copiii voștri, care, încă suntem mici,
Că viața trece și nu se oprește aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu