Translate

sâmbătă, 29 noiembrie 2014


        Proiectul educaţional „Noile educaţii-un răspuns la sfidările lumii contemporane „  a ajuns la a IV-a editie.
        Proiectul  naţional educaţional ” Noile educaţii – un răspuns la sfidările lumii contemporane” iniţiat de Liceul Teoretic ” Panait Cerna ” , Braila în parteneriat cu Liceul Pedagogic „ D. P. Perpessicius „, Brăila  coordonat de director Angelica Toncea, director adjunct Carmen Dobre şi profesor Mirela Iordache se afla la a IV-a ediţie şi are 32 de institutii partenere din  17 judeţe ( Brăila, Vrancea, Buzău, Bucureşti, Giurgiu, Galaţi, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Cluj, Prahova, Braşov, Iaşi, Botoşani, Covasna, Teleorman, Constanţa ).
        Proiectul a debutat în luna noiembrie cu Concursul naţional ” Toamna printre frunze si rod ”. Concursul de pictură, desen , fotografie şi creaţii literare se adresează elevilor din învăţământul primar, gimnazial, liceal cu vârste cuprinse între 8 si 19 ani precum şi cadrelor didactice care îi indrumă în realizarea lucrărilor. O parte din lucrarile copiilor au fost  premiate şi expuse  la Biblioteca judeţeană ” Panait Istrati” , Brăila, unul dintre partenerii implicaţi în proiect.






        Din comisia de evaluare a lucrărilor plastice realizate de copii au făcut parte profesorii de educaţie plastică Mariana Tudose ( Liceul Pedagogic „ D.P. Perpessicius „ , Brăila, Dumitraşcu Enel ( Liceul Teoretic „ Panait Cerna „ , Brăila ) şi bibliotecar Doiniţa Stanciu.
      Utilizarea proiectelor educaţionale este justificată de oportunităţile pe care le deschid în privinţa formării competenţelor cheie, specifice secolului XXI, cum ar fi munca în echipă, comunicarea eficientă, folosirea raţională a tehnologiei şi conştientizarea felului în care lumea înconjurătoare este interdependent legată de acţiunile oamenilor.

luni, 24 noiembrie 2014

Concursul de desene și compuneri " ORAȘUL MEU, ORAȘUL TĂU " şi-a desemnat căştigătorii!


        Astăzi, 22 noiembrie 2014, a avut loc jurizarea concursului organizat de secția noastră în parteneriat cu Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov.
         Aşa cum era de aşteptat, evaluarea celor 268 de lucrări participante la concurs a constituit o sarcină dificilă pentru membrii juriului : profesor și artist plastic MARILENA IOANID, profesor învățământ preșcolar FRUSINA CHIRIAC și profesor învățământ primar RODICA BIANU.
       Lucrările înscrise în concurs au fost evaluate după următoarele criterii: să fie o creaţie personală şi originală a autorului, să respecte tema concursului - orașul Brăila, să fie realizat în format A4 landscape.
       Felicitări și mulţumiri tuturor copiilor și cadrelor didactice care au rezonat la ideea acestei competiţii !
       Nu uitaţi că marți, 25 noiembrie 2014, la ora 13, va avea loc la sediul Bibliotecii " Panait Istrati" din Piața Poligon nr. 4, festivitatea de premiere a concursului și vernisajul expoziţiei cu lucrările participante.
Vă aşteptăm!


Clasamentul concursului

PREMIUL de POPULARITATE :

MELANIA DUȚU - Școala "Ion Creangă" - 355 de like-uri pe pagina de facebook a secției

Secțiunea DESENE - NIVEL PREȘCOLAR:

PREMIUL I : DARIUS SAIN - Grădinița nr. 40
PREMIUL II : CARINA ANDREEA BUTAN - Grădinița nr. 11
PREMIUL III : ELENA CUPRIAN - Grădinița nr. 31
MENȚIUNI : ANA BUMBARU - Grădinița nr. 11
ANASTASIA NEMȚIȘOR - Grădinița nr. 11
ANDREEA VIZUREANU - Grădinița nr. 47
BIANCA HAIDEN - Grădinița nr. 37
DANA GABRIELA FILIP - Grădinița nr. 37
IONUȚ SEBI POPA - Grădinița nr. 47
TIANA KIRSCHNER - Grădinița nr. 37

Secțiunea DESENE - NIVEL ȘCOLAR :

PREMIUL I : BIANCA ȘTEFANIA ALTHAMER - Liceul D. P. Perpessicius
PREMIUL II : ALEXANDRU IULIAN BARZĂ - Școala I.L. Caragiale
PREMIUL III : ANDREI MARDALE - Școala Vasile Alecsandri
MENȚIUNI : ALEXANDRU IONUȚ NOVAC - Școala Mihail Sadoveanu
ANDREEA BIANCA DRĂGULIN - Școala I.L. Caragiale
CRISTIAN DOGĂRESCU -Școala Dimitrie Cantemir
DARIA NEAGU COGĂLNICEANU - Liceul D. P. Perpessicius
DAVID CAROL MIRCEA - Școala Ion Creangă
GEORGIANA CAMELUȚA VASILE - Școala Mihail Sadoveanu
MARCEL COLȚA - Școala Vasile Alecsandri
MARCO PRICOPE - Școala Mihail Sadoveanu
ROBERT GAVRILĂ - Școala Ion Creangă

Secțiunea COMPUNERI :

PREMIUL I : DARIA PETROF - Școala Ion Creangă
PREMIUL II : ANDRA DAN -Liceul D. P. Perpessicius
PREMIUL III : CAMELIA DINCĂ - Școala Mihai Eminescu
MENȚIUNI : ALBERT MOGOȘ - Școala Dimitrie Cantemir
ALEXANDRA MANAF - Școala Dimitrie Cantemir
ALEXANDRU IULIANA BARZĂ -Școala I.L. Caragiale
ANDREEA BIANCA DRĂGULIN - Școala I.L. Caragiale
ANDY GEORGIAN - PRICOPI - Școala Dimitrie Cantemir
ANGELIN OPREA - Școala Dimitrie Cantemir
CRISTIANA CALU - Școala Dimitrie Cantemir
IRINA BĂRBUȚĂ -Liceul D. P. Perpessicius
TEODORA PÎNZARIU -Liceul D. P. Perpessicius

marți, 28 octombrie 2014

Oraşul meu, oraşul tău

         Ştim că Brăila este un oraş cu mulţi copii talentaţi, tocmai de aceea, Secţia pentru Copii.Ludoteca a Bibliotecii Judeţene Panait Istrati  Brăila, lansează un concurs de desene şi compuneri cu tema  Oraşul meu, oraşul tău.
         Concursul este parte a parteneriatului pe care secţia noastră îl are cu Secţia pentru Copii şi Tineret a Bibliotecii Judeţene George Bariţiu Braşov.
Cele mai reuşite 30 de lucrări vor constitui cartea Brăila, oraşul meu, care va fi donată bibliotecii braşovene.
          Între 3-22  noiembrie  2014, puteţi înscrie desenele la Ludoteca bibliotecii din Piaţa Poligon nr. 4, urmând ca pe întreaga perioadă a concursului să votaţi lucrările favorite pe pagina noastră de Facebook : Secţia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca.
         Câştigătorii vor fi desemnaţi în cadrul galei de premiere, care va avea loc marţi, pe data de 25 noiembrie, la sediul Bibliotecii Judeţene Panait Istrati, la ora 13.

Regulament:

1. Organizator:
«Concursul pentru copii Oraşul meu, oraşul tău”» este organizat de Biblioteca Judeţeană Panait Istrati Brăila - Secţia pentru Copii.Ludoteca  (denumită în continuare «Organizator») cu sediul în Piaţa Poligon nr. 4, Brăila. Concursul se va desfăşura conform prezentului Regulament, ale cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii.
2. Locul de desfăşurare :  Concursul este organizat şi se desfăşoară în incinta Bibliotecii Judeţene Panait Istrati Brăila şi este publicat pe pagina de Facebook a Ludotecii Secţia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca. Pentru a participa la acest concurs, este necesar să aveţi o adresă de e-mail validă, un număr de telefon şi să furnizaţi nume/prenume reale.  
3. Perioada de desfăşurare :  Concursul de desen pentru copii se desfăşoară în perioada 3 - 22 noiembrie 2014 şi va avea două secţiuni : desene şi compuneri. Desenele vor fi în format A4, landscape. În această perioadă se vor putea înscrie în concurs creaţiile celor mici, ultima lucrare fiind acceptată la data de 22 noiembrie , ora 16:00.  În data de 25 noiembrie, la ora 13:00, la sediul bibliotecii vom desemna câştigătorii în cadrul galei de premiere, după cum urmează:
  • premiul special pentru talent
  • premiul de popularitate –  (concurentul a cărui lucrare va primi cele mai multe voturi prin opţiunea Like, pe pagina de Facebook, va intra în posesia premiului).
  • premii pentru fiecare secţiune.
4. Înscrierea în concurs:  Concursul se adresează copiilor de grădiniţă si claselor I-IV, iar participarea se va face cu ajutorul cadrelor didactice si a părinţilor. Prin urmare, pentru a participa la concurs, participanţii trebuie:
  • Să aibă vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani;
  • Să fie autorii desenului prezentat;
  • Să depună lucrarea la sediul bibliotecii până  la data de 22 noiembrie însoţită de datele de contact ale unui părinte: e-mail şi număr de telefon;
Fotografiile lucrărilor vor fi încărcate într-un album pe pagina de Facebook Secția de Împrumut pentru copii.Ludoteca Secţia de Împrumut pentru Copii. Ludoteca . Vor fi şterse comentariile  sau alt gen de texte care  au un limbaj neadecvat.  Organizatorul îşi rezervă dreptul de a nu valida înscrierea în concurs a lucrărilor ce nu respectă cerinţele concursului.

5. Regulamentul concursului: Regulamentul concursului este disponibil pe pe pagina de Facebook Secţia de Împrumut pentru copii.Ludoteca.  Participarea la acest concurs implică acceptarea irevocabilă şi necondiţionată a prevederilor prezentului Regulament şi obligativitatea respectării acestora. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricând prevederile prezentului Regulament în măsura în care se va impune acest lucru, cu condiţia anunţării modificărilor pe pagina de facebook. Modificările/formă modificată a Regulamentului intră in vigoare numai după publicarea online.

6. Contact: Pentru mai multe informaţii referitoare la concurs, vă rugăm să vă adresaţi echipei de organizare:
Doina Stanciu şi Carmen Răileanu, la telefon 0239-611292 (Ludoteca),
mail : sectiacopiibjbraila@gmail.com.

marți, 21 octombrie 2014

Cărticica mea de toamnă

La Secția pentru copii sărbătorim toamna ...și cum se putea mai bine decât expunand lucrările unor minunați copii.
Prin inedita expoziție "Cărticica mea de toamnă" , elevii clasei II A, coordonați de d-na profesor Steluța Cornea, ne-au oferit o bucațică din creativitea și talentul lor.
Activitatea este inclusă în parteneriatul "Comoara din spatele cărților" pe care Școala "Mihai Eminescu" Brăila îl are cu Biblioteca Județeană "Panait Istrati".
— la Secția de Împrumut pentru copii.Ludoteca.



























vineri, 17 octombrie 2014

Bunele maniere pentru pici (I)

Politeţea a fost şi este indispensabilă fiecărui om , în orice situaţie. "Mulţumesc", "Bună ziua", sunt primele norme de comportament pe care le învăţăm în primii ani de viaţă.
Vineri, 17 octombrie 2014, s-a desfăşurat primul atelier de "Bune maniere pentru pici" organizat de secţia noastră.
Am avut ca oaspeţi elevii clasei I A a Şcolii "Fănuş Neagu", profesor Pătulea Ana-Maria.
Jocurile de rol şi explicaţiile prezentate în diferite situaţii i-au făcut pe copii să înţeleagă că întreaga noastră atitudine, reacţiile în comportare cu cei care ne înconjoară şi venim în contact, mimica , zâmbetul, felul de a vorbi dovedesc ce fel de oameni suntem.
— la Secția de Împrumut pentru copii.Ludoteca.

marți, 7 octombrie 2014

Toamna în poveşti, poezii, desene (II)

TOAMNA ÎN POVEŞTI, POEZII, DESENE
Marţi, 7 octombrie, într-o dupa amiază ploioasă micuţii clasei I A de la Şcoala Generală Nr. 32 Braila, însoţiţi de dna învăţătoare Georgiana Meiroşu şi de părinţi au participat la proiectul nostru ADEVĂR SAU PROVOCARE.
 Micuţii au urmărit cu interes un material interactiv despre toamnă, apoi au colorat şi decorat o frunză de toamnă veselă.



















TOAMNA ÎN POVEŞTI, POEZII, DESENE
Marţi, 7 octombrie, într-o dupa amiază ploioasă micuţii clasei I A de la Şcoala Generală Nr. 32 Braila, însoţiţi de dna învăţătoare Georgiana Meiroşu şi de părinţi au participat la proiectul nostru ADEVĂR SAU PROVOCARE.
 Micuţii au urmărit cu interes un material interactiv despre toamnă, apoi au colorat şi decorat o frunză de toamnă veselă.