Translate

miercuri, 27 aprilie 2022

Lansarea cărţii ,,Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii”

 

❤❤❤Într-o atmosferă familială joi, 28 aprilie 2022, ora 16.30, a avut loc lansarea cărţii ,,Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii” de Lică Barbu, carte apărută la Editura Leviathan prin grija şi preocuparea Asociaţiei Culturale Leviathan.
Ca să nu fie o manifestare simplă, monotonă, obişnuită la multe evenimente de acest gen, ne-am gândit să dezvoltăm această întâlnire dintre autorul cărţii şi publicul brăilean şi cu alte momente cultural-artistice. Pentru că tot aveam la îndemână grupul artistic ,,Nino Nino”, parte integrantă a proiectul ,,Zâmbetul uneşte” iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ,,Panait Istrati”, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, am inclus în desfăşurătorul evenimentului un mic spectacol intitulat ,,Nino Nino, pam-pam!” susţinut de copiii din acest grup care, nerăbdători, au deschis primii toată ,,aventura” culturală din această frumoasă întâlnire.
Totodată, pentru că recent, Concursul Naţional de Creaţie Literară ,,Şi eu ştiu să scriu!” organizat de Biblioteca Judeţeană ,,Panait Istrati” Brăila în colaborare cu Asociaţia Culturală Leviathan şi-a desemnat câştigătorii, a fost tocmai potrivit ca la acestă întâlnire să oferim premiile elevilor premianţi din Brăila şi din judeţul Brăila. Cum nu se poate mai frumos!
Totul a fost filmat şi transmis live pe Facebook de Armanda Filipine căreia îi mulţumim mult pentru implicarea la această lansare de carte şi, în speranţa că vor mai fi astfel de ocazii o invităm să ne fie alături.
Deasemenea, îi mulţumim şi Cristinei Anamaria-Paraschiv, ilustratoarea cărţii, pentru că a fost alături noi ajutându-ne ca această frumoasă ,,joacă de-a cultura” să fie una de succes.
Toate înregistrările filmate sunt postate pe această pagină şi vă invităm să le vizionaţi ca să păstraţi clipa unei bucurii a copiilor, clipa dorinţelor lor de cunoaştere, clipa în care aceşti copii se simt importanţi.
Cartea lansată la acest eveniment le-a oferit toate aceste clipe.
Vă mulţumim!❤

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu