Translate
miercuri, 3 februarie 2016
Model de bune practici: proiectul educativ "În oglinda istoriei"
În 2015, a demarat la Biblioteca Județeană "George Barițiu" Brașov proiectul educativ În oglinda istoriei, care a reunit elevi de la școlile gimnaziale din oraș. Scopul activităților este formarea lor în spiritul aprecierii trecutului istoric și al valorificării modelelor pozitive.
Prin a doua ediție desfășurată în ianuarie 2016, d-na profesor Violeta Nedelcu, coordonatoarea proiectului, și-a propus să ofere elevilor o privire lărgită asupra realității reprezentată de Brașovul medieval, inclus în Țara Bârsei.
Prin metode alternative de informare și formare, elevii trebuie să se deprindă să culeagă informații și să extragă esențialul. De asemeni, proiectul dorește să-i stimuleze pe elevi să descopere atât istoria locală, cât istoria zonală, întrucât sunt parte dintr-un intreg: țară, comunitatea U.E. - și au o cultură și o civilizație care-i reprezintă și pe care le pot face vizibile într-un context mai larg.
Bazându-ne pe experiența primei ediții, dar și pe cea deprinsă în cadrul altor proiecte, organizatorii sunt convinși că elevii vor învață cel mai bine combinând informațiile, comparându-le cu realitatea.
https://picasaweb.google.com/109654222178196737908/InOglindaIstorieiProfNedelcuV?authkey=Gv1sRgCJqzyNDa98zomQE&feat=email#
marți, 2 februarie 2016
Invitație la teatru
Ludoteca și Teatrul de păpuși ambulant „B’URSucel” vă invită sâmbătă,
13 februarie 2016, ora 10.30, la piesa de teatru „Povestea Culorilor”.
Evenimentul este organizat de Marta Nechifor, actriță și animator
petreceri. Înscrierile se fac la Ludotecă la sediul Bibliotecii din
Piața Poligon nr.4 sau la telefon 0239/611292.
Activitatea are loc în cadrul Clubului de vacanță ce se desfășoară la Secția de Copii. Ludotecă în perioada 8-12 februarie, pe timpul vacanței intersemestriale. Dragi copii, vă așteptăm!
Activitatea are loc în cadrul Clubului de vacanță ce se desfășoară la Secția de Copii. Ludotecă în perioada 8-12 februarie, pe timpul vacanței intersemestriale. Dragi copii, vă așteptăm!
sâmbătă, 23 ianuarie 2016
Club de vacanță 2016
Programul Clubului cuprinde activităţi educative şi de recreere şi se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. Toate activităţile vor avea loc la Ludotecă în intervalul orar 11-13 astfel:
• Luni, 8 februarie: Atelier de pictură pe sticlă
• Marţi, 9 februarie: Atelier de mărgeluțe pentru fetițe drăguțe
• Miercuri, 10 februarie: Quilling pentru pici
• Joi, 11 februarie: Atelier de handmade
• Vineri, 12 februarie: Școala micilor bucătari și cofetari
Înscrierile se vor face în limita locurilor disponibile, la Secţia pentru copii, la nr. de telefon 0239 611292.
Vă aşteptăm!
vineri, 15 ianuarie 2016
Eminescu - Luceafărul, Eu - o mică stea
Și grupa mare a Grădiniței "Rază de soare" a sărbătorit astăzi, 166 de
ani de la nașterea marelui poet al românilor. Activitatea a debutat cu o
prezentare a vieții și a operei eminesciene, pe înțelesul celor mici.
Astfel, preșcolarii au privit fotografii ale poetului, ale părinților
săi și ale casei memoriale de la Ipotești. Au aflat că Eminescu s-a
născut pe 15 ianuarie, fiind al șaptelea copil al unei familii cu
unsprezece copii. Părinții săi se numeau Gheorghe și Raluca Eminovici.
A avut o copilărie fericită, petrecută în casa părintească din
Ipotești. Mihai Eminescu a scris poezii, multe dintre acestea având
ca temă natura.
Pentru că "Somnoroase păsărele" este una dintre cele mai cunoscute poezii pentru copii, am folosit-o ca pretext pentru activitatea practică : realizarea unui cuib de păsărele.
Mulțumim doamnei educatoare Alexandra Boșneag pentru colaborare!
ALBUM FOTO :
https://www.facebook.com/media/set/?set=a.742462049219204.1073741978.394830023982410&type=3

miercuri, 6 ianuarie 2016
Concurs național "Metaforă și culoare în zi de sărbătoare"
CONCURS NAȚIONAL "METAFORĂ ȘI CULOARE ÎN ZI DE SĂRBĂTOARE"
EDIȚIA a VI – a
Concursul se adresează elevilor din învățământul primar,
gimnazial și liceal. Categorii de vârstă : A: 8 - 11 ani; B: 12 - 15 ani; C: 16 - 19 ani
Sectiuni:
A. Desen, pictură - tehnica de lucru la alegere (tempera, acuarele, creioane colorate, carioca, etc);
B. Creații literare ( poezii, compuneri, eseuri )
Creaţiile literare vor respecta: redactarea - maxim o pagină A4, în Word, cu caractere de 12, Times New Roman, la un rând, margini 2 cm, obligatoriu cu semne diacritice. La sfârşit se vor specifica numele şi prenumele elevului, clasa, şcoala, orașul / judeţul, numele cadrului didactic coordonator.
Creațiile plastice vor fi realizate pe o coală A4/A3, respectând tema concursului ( tradițiile și obiceiurile sărbătorilor religioase Sfântul Nicolae și Nașterea Domnului ; iarna )
Fiecare lucrare expediată va avea în colţul din dreapta jos, o etichetă pe care vor fi trecute CU MAJUSCULE următoarele date:
TITLUL LUCRĂRII
NUMELE ŞI PRENUMELE COPILULUI,
CLASA / VÂRSTA,
ȘCOALA DE PROVENIENȚĂ,
ORAŞUL / JUDEŢUL,
NUMELE CADRULUI DIDACTIC ÎNDRUMĂTOR.
Lucrările împreună cu Fișa de înscriere ( Anexa 2 ), Acordul de parteneriat ( Anexa 1 ) și un plic A4 autoadresat și timbrat vor fi expediate la adresa: Liceul Teoretic ”Panait Cerna „ Str. Dorobanţilor, nr. 311, Brăila, Jud. Brăila cu menţiunea pentru Concursul “Metaforă și culoare în zi de sărbătoare” sau la Ludoteca Bibliotecii din Piața Poligon nr. 4 (persoana de contact Doina Stanciu).

sâmbătă, 31 octombrie 2015
Concurs "Oraşul meu, oraşul tău"
Oraşul meu, oraşul tău
Concursul este parte a parteneriatului pe care secţia noastră îl are cu Bibliotecile Județene Brașov,Tulcea și Biblioteca Municipală Onești.
Cele mai reuşite lucrări vor constitui cartea Brăila, oraşul meu, care va fi trimisă bibliotecilor partenere și va fi expusă în secțiile pentru copii.
Între 2-20 noiembrie 2015, puteţi înscrie desenele la Ludoteca bibliotecii din Piaţa Poligon nr. 4, urmând ca pe întreaga perioadă a concursului să votaţi lucrările favorite pe pagina noastră de Facebook : Secţia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca.
Câştigătorii vor fi desemnaţi în cadrul galei de premiere, care va avea loc pe data de 24 noiembrie 2015, la sediul Bibliotecii Judeţene Panait Istrati Brăila.
Regulament:
1. Organizator:
«Concursul pentru copii Oraşul meu, oraşul tău”» este organizat de Biblioteca Judeţeană Panait Istrati Brăila - Secţia pentru Copii.Ludoteca (denumită în
continuare «Organizator») cu sediul în Piaţa Poligon nr. 4,
Brăila. Concursul se va desfăşura conform prezentului Regulament, ale
cărui prevederi sunt obligatorii pentru toţi participanţii.2. Locul de desfăşurare : Concursul este organizat şi se desfăşoară în incinta Bibliotecii Judeţene Panait Istrati Brăila şi este publicat pe pagina de Facebook a Ludotecii Secţia de Împrumut pentru Copii.Ludoteca. Pentru a participa la acest concurs, este necesar să aveţi o adresă de e-mail validă, un număr de telefon şi să furnizaţi nume/prenume reale.
3. Perioada de desfăşurare : Ediția a 2-a a concursului de desene și compuneri pentru copii se desfăşoară în perioada 2 - 20 noiembrie 2015 şi va avea trei secţiuni : desene nivel preșcolar, desene nivel primar şi compuneri. Desenele și compunerile vor fi în format A4, landscape. În această perioadă se vor putea înscrie în concurs creaţiile celor mici, ultima lucrare fiind acceptată la data de 20 noiembrie 2015, ora 16:00. În data de 24 noiembrie 2015, la sediul bibliotecii vom desemna câştigătorii în cadrul galei de premiere, după cum urmează:
- premiul special pentru talent
- premiul de popularitate – (concurentul a cărui lucrare va primi cele mai multe voturi prin opţiunea Like, pe pagina de Facebook, va intra în posesia premiului).
- premii pentru fiecare secţiune.
- Să aibă vârsta cuprinsă între 4 şi 11 ani;
- Să fie autorii desenului prezentat;
- Să depună lucrarea la sediul bibliotecii până la data de 20 noiembrie 2015 însoţită de datele de contact ale unui părinte sau cadru didactic: e-mail şi număr de telefon;
5. Regulamentul concursului: Regulamentul concursului este disponibil pe pagina de Facebook Secţia de Împrumut pentru copii.Ludoteca. Participarea la acest concurs implică acceptarea irevocabilă şi necondiţionată a prevederilor prezentului Regulament şi obligativitatea respectării acestora. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a modifica oricând prevederile prezentului Regulament în măsura în care se va impune acest lucru, cu condiţia anunţării modificărilor pe pagina de facebook. Modificările/formă modificată a Regulamentului intră in vigoare numai după publicarea online.
6. Contact: Pentru mai multe informaţii referitoare la concurs, vă rugăm să ne contactați la *telefon 0239-611292 (Ludoteca),
*mail : sectiacopiibjbraila@gmail.com
miercuri, 22 aprilie 2015
Lansare de carte : Cătălin Lungu
Cu bucurie, vă anunțăm un eveniment inedit care, nu întâmplător, a avut loc chiar în Săptămâna Naţională a Bibliotecilor (20-26 aprilie 2015) ,
dorindu-ne astfel să însuflețim dragostea de carte și să îndreptăm
atenția copiilor către lectură.
Ei bine, Secția pentru Copii.Ludoteca a Bibliotecii Județene "Panait Istrati" Brăila în parteneriat cu Secția pentru Copii a Bibliotecii Județene "George Barițiu" Brașov a găzduit prezentarea cărților de literatură pentru copii a scriitorului și bibliotecarului Cătălin Lungu.
Modalitatea în care s-a desfășurat acțiunea a fost una originală pentru că s-a realizat prin intermediul mediului online. Astfel, printr-o videoconferință skype, publicul brăilean a fost atât de aproape de publicul brașovean, stabilindu-se un dialog autor- public cititor.
Au participat elevi ai clasei I A de la Școala Fănuș Neagu Brăila și ai clasei a VII-a de la Școala Gimnazială nr. 6 Brașov. Elevii brașoveni erau deja familiarizați cu cărțile autorului brăilean, dialogul fiind interactiv și extrem de interesant. Opinii critice au fost exprimate de către invitatul special, Dan Bistricean, bibliotecar și membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Un moment emoționant a fost acela când scriitorul a dialogat cu cei mici răspunzând la micile lor curiozități. A urmat o sesiune de autografe și fotografii.
Pasiunea pentru scris a lui Cătălin Lungu a început încă din copilărie, acea perioadă simbolizând de-a lungul vieții, un refugiu, un sipet cu amintiri dragi.
"Un canguraş prin oraş"a fost prima încercare a autorului de a scrie literatură pentru copii, "satisfacția fiind copleșitoare, în momentul în care vezi bucuria din ochii unui copil care tocmai s-a împrietenit cu un personaj din cartea ta".
Au urmat apoi "Norişor","Când din rădăcini cresc aripi", "Zoo Alfabet în rime", "Pescăruşul Tomis" și "Muguri de brad".
Carțile îmbină textul poveştii cu desene grafice care pot fi colorate de copii.
Felicitări și la mai mare, Cătălin Lungu!
"O întâlnire de suflet, un popas în lumea fascinantă a cărților pentru copii, tărâm de basm în care cei mici s-au simțit minunat, iar noi am păşit fascinați pe urmele lor, savurând entuziasmul trăit în timp ce răsfoiau filele colorate."
Ana- Maria Pătulea, prof. înv.primar Școala Fănuș Neagu Brăila
"Povestirea Când din rădăcini cresc aripi pornește de la un fapt al realității contemporane – plecarea părinților la muncă în străinătate – urmărind călătoria inițiatică a personajului Ștefan în lumea satului bunicilor săi, un spațiu autentic, încărcat de tradiții.Viețuirea în acest spațiu, care presupune parcurgerea unor etape aparent firești, însă care îi pun la încercare disponibilitatea de a duce o viață simplă, asemenea bunicilor lui, îi oferă cheia devenirii personale. Astfel, titlul metaforic devine foarte sugestiv. Textul este un exemplu frumos de limbă română folosită cu delicatețe. Adolescenții,cărora li se adresează scriitorul Cătălin Lungu prin această carte, au nevoie de astfel de exemple literare, care se folosesc de viața cotidiană și de limbajul simplu, fără prea multe podoabe artistice, pe care cei tineri le cunosc."
Mihaela Stan, prof. Școala Gimnazială nr. 6 Brașov
Datorită succesului avut, dorim să replicăm această experiență, adresîndu-ne cadrelor didactice și elevilor din ciclul primar.
Doina Stanciu, bibliotecar

Abonați-vă la:
Postări (Atom)